David Cristian - ANĂ, ANĂ PORȚI INELE...

Ană, Ană porți inele pe sub gândurile meleMă provoci, 
dar mă apleacă gând șoptit de muribund
Tremur zorii dimineții și în noapte-i tot ascund
Alb de iarnă alintată, jar aprins în pumn de stele
Să-mi lași mâna sărutată, rouă prinsă-n dimineți
Și-ți promit că-n vieți și moarte fi-voi plânsul adorat
Iar prin ochii tăi de miere să mă vezi al tău bărbat
Când lumina prinde nurii între versuri și poeți.
Fericit că lași săgeata peste arcuri de cristal,
Ai habar tu, mărăcine, de tot ce-i zădit în mine?
Când trecând prin crud de verde, mă-nfior și nu mi-e bine,
Cerul plâns din dor măiastru, eu maree și tu val...
Viața mi-era doar iluzii până mi te-ai scurs pe buze
Când în piept pus-ai tu palma, soră mi-a devenit drama
Mă înclin acum, enigmei... o risipă mi-este teama
Sculptând ochii-ți de zeiță, arde-le-ar Doamne, de muze!