Puțin trecut de ceasurile șapte ale dimineții-Dani Anton

O gară oarecare. Înțesată de lume pestriță care-și plimbă în saci și sarsanale iluzii, dureri, despărțiri sau reîntâlniri, familii care-și trag copiii după ei spre destinații mai ușor de suportat traiul zilnic.

Fumez absentă în timp ce în juru-mi se desfășoară varii scenarii paralele, sunt departe, dar totuși, o parte conștientă înregistrează sunete, detectează umbre care se scurg pe lângă clădiri, începutul unei noi zi își face ușor prezența, aducând vacarmul orașului pus în mișcare.

Iată și câțiva cerșetori, beți sau drogați, zgribuliți, stau pe vine și trag și ei cu sete din amar, mai încolo un tip indolent încearcă să agațe o fată.
Din cafeneau din față ajung zgomote înfundate de lingurițe învârtite în poșirca neagră care ne ține treji, mă apropii încet de fețele lor, caut să găsesc vreo tresărire, însă sunt inerți, goi, cu gesturi mecanice umblă de colo-colo.

Îi părăsesc pe toți și fiecare dintre ei și-or duce toate la fel, îmbrățișați propriului destin, mă îndrept spre o altă cărare cu speranța să fie măcar diferită și să mă lase să mă pierd printre șerpuirile ei.